Arpagic – ceapa de tuns

on
Categorii:Condimente un beneficiu pentru sanatate, Cultura de legume, Ingrijirea plantelor
Caracteristici planta arpagic:

Arpagic, ceapa de tuns este o planta introdusa in cultura pe teritoriul european inca din Evul Mediu, chiar daca cresterea ei salbatica dateaza de peste 5000 de ani. Denumirea in latina a speciei este „schoenoprasum” si este posibil ca denumirea sa aiba origini din perioada Evului Mediu, atunci cand planta era considerata asemanatoare prazului.

Arpagicul este o planta care este cunoscuta in popor sub mai multe denumire, printre care cele mai uzuale sunt: ai tufos, arpagic verde, arpagica, ceapa pitica, civeta, cepsoara, harpagica sau sibulet. Denumirea in limba engleza a plantei este „chive” care deriva din cuvantul din latina „cepa”.

Arpagicul este o planta inrudita cu prazul, ceapa si usturoiul. Numele de arpagic provine din limba turca (arpacik) sau din limba bulgara (arpağic). Aceasta planta este varianta cea mai timpurie de leguma care apare in gradina. Originea plantei este inca necunoscuta, in prezent se considera ca provine din regiunea Asiei Centrale.

Particularitati de cultivare a plantei de arpagic:

Arpagicul se dezvolta asemanator cu o tufa densa din care se apar practic doar frunze fine si numeroase, de culoare verde inchis. Planta se aseamana cu un petec de gazon si nu depaseste 20-30 cm in lungime. Planta este perena, bulbul ei fiind format din frunze foarte subtiri, goale pe interior, care nu au un gust placut. Frunzele care incep sa creasca, se aseamana cu firele de graminee, iar atunci gustul lor este unul fin si caracteristic plantei.

In luna martie se realizeaza plantarea bulbilor de arpagic, in gropi de pamant amestecat cu compost pentru fertilizare si nisip pentru drenaj al apei. Bulbii sunt plantati la adancimea de 7-10 cm si la o distanta de 10-30 cm intre ei. In luna noiembrie se indeparteaza bulbii mici de pe bulbul principal si se aseaza la uscat pana in luna martie. Planta infloreste doar dupa un an de zile.  

Procedura de recoltare implica prinderea plantelor in manunchi si taierea lor cu un cutit. Plantele stimuleaza cresterea mai viguros, cu cat sunt taiate mai des. Inflorirea anuala a plantei produce tije florale, goale pe interior, putin mai inalte decat frunzele. Lungimea florilor este de 40-70 cm si sunt formate in ghemuri mici de flori violet, cu valoare ornamentala si cautate de polenizatori. Atunci cand planta infloreste devine un magnet pentru fluturi.

Planta este rezistenta la frig si ierneaza fara riscuri in camp, incepand cresterea vegetativa imediat cum se topeste zapada. Arpagicul se inmulteste pe cale vegetativa, chiar daca are o productie mare de seminte. Din cateva plante semanate primavara, pana in vara se poate dezvolta o intreaga tufa. Din acest motiv se poate scoate in fiecare an o parte din plante, pentru a o valorifica. O parte din planta tunsa ramane in aceeasi locatie, pentru a permite dezvoltarea unei noi tufe in anul urmator.

Pentru infintarea unui plantatii de arpagic se recomanda ca plantarea sa fie realizata primavara devreme – martie sau aprilie sau toamna – septembrie sau octombrie. Pentru plantare se scot dintr-o tufa matura 1-2 plante, care se planteaza in manunchi in gropi de plantare. La interiorul gropilor se pune pamant amestecat cu gunoi de grajd fermentat si nisip. Pentru ca plantatia sa fie sanatoasa si valoroasa din punct de vedere genetic se recomanda reinfiintarea plantatiei din 2 in 2 ani.

Recoltarea culturii de arpagic:

Ceapa de tuns are o aroma caracteristica, mai delicata decat a rudelor sale usturoi, ceapa, hasma sau praz. Leguma nu se fierbe, se consuma proaspat spalata in mancare pentru a-i oferi gust si aroma. Arpagicul este o planta companion care protejeaza alte culturi de atacul bolilor si daunatorilor. Este o planta recunoscuta pentru proprietatile ei de a indeparta ciupercile care propuc mana si daunatori ca puricii de pamant. 

Consumata proaspata stimuleaza apetitul si tratateaza problemele de tensiune si ale sistemului osos. Recoltarea se face din primul an de cultura, prin taierea frunzelor de la suprafata solului, dupa aproximativ 70 de zile de la insamantare. Tulpina si ultima frunza se lasa in tufa mama. Dupa primul an, recoltarea se face prin tundere sau smulgere, la un interval de 20-25 de zile.