Lucrari de intretinere in plantatiile pomicole

on
Categorii:Cultura de pomi fructiferi, Ingrijirea plantelor

Obtinerea de productii mari si de calitate superioara in plantatiile pomicole este in stransa corelatie cu cele mai eficiente sisteme si metode de intretinere a solului si de ingrijire a pomilor. Este foarte important ca tehnologiile de cultura recomandate sa fie respectate si aplicate la timp pentru fiecare cultura in parte.

Intretinerea solului in culturile pomicole

intretinerea soluluiIn plantatiile de pomi, solul se intretine si se lucreaza in raport de sistemul de cultura, precipitatii, portaltoi, varsta pomilor si panta terenului. Cele mai raspandite sisteme de intretinere a solului sunt : ogorul negru, ogorul cu ingrasaminte verzi, culturi intercalate ,innierbarea intervalelor si mulcirea solului.

Ogorul negru lucrat reprezinta sistemul prin care solul se mentine curat de buruieni prin executarea unei araturi in toamna si afanarea pe intreaga suprafata, pe tot parcursul anului, in functie de textura solului si specificul inradacinarii portaltoiului si 4-5 discuiri si cultivari, din primavara pana toamna. Ogorul lucrat asigura patrunderea mai usoara a apei si retinerea ei in sol, iar acesta se incalzeste primavara mai devreme, materia organica se mineralizeaza rapid, rezerva de boli si daunatori poate fi mult diminuata, fara poluarea mediului, iar sistemul radicular al pomilor este fortat sa se dezvolte mai profund. Datorita acestor avantaje pomii cresc mai vigurosi si vor avea fructe mai mari.

Ogorul negru intrerupt este sistemul la care in prima parte a vegetatiei se lucreaza terenul prin afanari, iar din august, acestea se sisteaza pentru ca buruienile si capilaritatea solului sa elimine apa, care in exces ar prelungi vegetatia si impiedica maturarea lemnului, incat ar slabi rezistenta la ger a pomilor.

Ogorul negru cu erbicide presupune erbicidarea solului de 2-3 ori, pe o latime de 1,5 m, pe randul de pomi. Se erbicideaza cand buruienile sunt tinere, avand 10-20 cm inaltime. Intre randurile de pomi terenul se intretine ca si in primul caz. Toamna, dupa aratura, se aplica o erbicidare preemergenta pe toata suprafata. Practicarea acestui sistem presupune reducerea numarului de lucrari mecanice si eliminarea celor manuale (marul si parul suporta mai bine erbicidele decat prunul si caisul). Dupa plantare, in primii 3 ani nu se recomanda aplicarea erbicidelor, deoarece pomii tineri au sistemul radicular la suprafata .

Ogorul cu ingrasaminte verzi– se practica pe terenuri podzolite unde lipseste materia organica, dar si in zone secetoase, in regim de irigare, pentru ameliorarea terenurilor scoase din circuitul agricol.Solul se intretine ca ogor negru in perioada cand pomii au cerinte mari pentru apa, apoi se cultiva cu plante care se folosesc ca ingrasaminte verzi (lupin, rapita, borceag de toamna, orz, secara etc). In momentul infloritului ele se incorporeaza in sol cu grapa cu discuri sau cu plugul. Ingrasamintele verzi imbogatesc solul cu azot si alte substante nutritive.

Culturi intercalate se practica atat in plantatiile tinere cat si in cele intrate pe rod, pe terenuri plane si pe terenuri in pante. Dau rezultate bune mai ales in plantatiile tinere, unde intervalul are lumina suficienta. Intre randurile de pomi se pot cultiva: soia, fasole, mazare, radacinoase, ceapa, usturoi, telina, varza. De o parte si de alta a pomilor se lasa o zona necultivata 0,75-1 m, care se intretine ca ogor negru.

Inierbarea solului se practica pe terenurile cu panta de 10-15%, in zonele cu precipitatii de peste 700 mm/an sau in regim irigat. Se poate face pe toata suprafata, numai pe intervalele dintre pomi sau un interval inierbat altul lucrat pentru a realiza o alee de trafic tehnologic. In acest scop se foloseste un amestec de graminee (lolium, festuca) si leguminoase (trifoi rosu, ghizdei).

Mulcirea solului consta in asezarea unui strat de mulci, de 10-20 cm deasupra solului (circa 30-40 t/ha). Mulcirea poate rezulta din cosirea ierburilor de pe intervale, din paie, coceni, frunze, gunoi paios sau din material plastic sub forma de banda lata 1,5-2 m, ce se intinde pe randurile de pomi. Este un sistem bun de intretinere a solului tinand seama de faptul ca previne aparitia buruienilor, conserva bine apa din sol, imbogateste solul cu materie organica. Insa ca urmare a costului ridicat al materialelor folosite ca mulci si a faptului ca se pot instala boli, daunatori si rozatoare, este putin raspandit.

Fertilizarea solului in culturile pomicole

O alta lucrare necesara pentru intretinerea livezilor este fertilizarea . Cresterea si dezvoltarea normala a pomilor are loc cand in sol se afla suficiente cantitati de substante nutritive (N, P, K, Ca etc). Lipsa din sol a unuia dintre elementele nutritive determina perturbari in crestere si diminueaza calitatea fructelor. Productii mari de fructe nu se pot realiza doar pe baza rezervelor din sol a elementelor nutritive. Periodic, substantele nutritive din sol trebuie completate prin fertilizari, in functie de cerintele pomilor, de cantitatea de substante extrase de pomi o data cu recolta, de nivelul de aprovizionare a solului. Majoritatea speciilor pomicole sunt mari consumatoare de azot, iar dupa habitusul acestora consumul cel mai mare il au arbustii fructiferi. Din punct de vedere al varstei pomilor, consumul de azot este maxim in prima perioada, dar se mentine si dupa aceea (in perioada de tinerete au nevoie de azot pentru crestere, in perioada de mare productie ca suport material al acesteia, in perioada de declin pentru regenerare). In ceea ce priveste consumul de fosfor si potasiu, cerintele se maresc concomitent cu cresterea productiei. Stabilirea necesarului de elemente nutritivein plantatii se face in functie de starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive usor asimilabile care se determina prin recoltarea probelor de sol sau pe baza metodei diagnozei foliare. Cele mai bune recolte se obtin prin folosirea concomitenta a ingrasamintelor organice si a celor minerale, in raport de conditiile pedoclimatice, varsta pomilor, speciile cultivate si volumul productiei.Aplicarea ingrasamintelor se poate face prin: imprastiere si incorporare in sol; odata cu apa de irigat (fertirigare) si pe cale foliara . Fertirigarea consta in administrarea ingrasamintelor solubile o data cu apa de irigare. Aceasta metoda asigura folosirea mai economica si eficienta a ingrasamintelor, avand ca efect o crestere mai uniforma a pomilor, o mai buna diferentiere a mugurilor de rod si o reducere a fenomenului de alternanta in rodire.

Fertilizarea pe cale foliara este metoda de aplicare a ingrasamintelor simple sau complexe prin stropiri pe frunze, in diferite fenofaze. Aceasta metoda permite absorbtia mai rapida a elementelor minerale. Se pot aplica si pentru corectarea unor carente in microelemente (bor, zinc, cupru etc.).

Irigarea plantatiilor pomicole

Pentru realizarea unor productii normale de fructe sunt necesare peste 500 mm precipitatii pe an. In vederea irigarii rationala a pomilor, trebuie sa se cunoasca cerintele acestora fata de apa si de metodele de irigare. Lipsa apei in sol reduce cresterea lastarilor, grosimea trunchiului si intensitatea fotosintezei. Excesul de apa strica echilibrul aerohidric, pomul nu mai poate respira si piere. Irigarea are un rol important in cresterea sporului de recolta, cu pana la 50-60 %, creste calitatea fructelor, se diferentiaza bine mugurii de rod.

In timpul perioadei de repaus, pomii consuma cantitati mici de apa; cel mai mare consum se inregistreaza vara, de la inflorit si pana la recoltare. Speciile si soiurile cu coacere timpurie au cerinte mari pana la recoltare, in timp ce soiurile cu coacere tarzie isi mentin consumuri ridicate pana toamna tarziu. Speciile samburoase sunt mai rezistente la seceta decat speciile semintoase. O udare eficienta trebuie sa umecteze solul pana la o adancime de 1-1,5 m in livezile pe rod si pana la 0,5 m in cele tinere, altfel pomii sufera din lipsa apei.

In cazul speciilor pomicole ale caror fructe sunt destinate pastrarii peste iarna, irigarea se sisteaza cu 2 saptamani mai devreme. Normele de udare, recomandate in urma cercetarilor efectuate in tara noastra sunt intre 250-600 m3/ha, cu exceptia udarii de aprovizionare care se aplica dupa caderea frunzelor. In dependenta de conditiile de cultura, se practica, pentru drupacee 4-6 udari in vegetatie si o udare de aprovizionare, iar la pomacee 6-8 udari in vegetatie si una de aprovizionare.

Metode de udare: – prin brazde, aspersiune si localizata.

Udarea prin brazde brazdele se traseaza la 1,5 m de pomi si 0,8 m intre ele, cu brazdare de tip rarita montate pe cultivator. Este o metoda ce da rezultate bune pe terenurile plane si in panta, in livezi cu sol inierbat, dar si pe ogor negru.Udarea prin aspersiune consta in distribuirea apei sub presiune, cu ajutorul aspersoarelor mobile sau fixe. Prezinta avantajul ca se poate practica pe teren denivelat atat pe sub coroanele pomilor cat si deasupra coroanei.Irigarea prin microaspersiune foloseste microaspersoare cu presiuni intre 1 si 3 atmosfere si un debit intre 23 si 333 l/h. Este o metoda cu extindere mare pe plan mondial.

Irigarea localizata prezinta doua variante: prin picurare si prin conducte perforate.

– prin picurare. Conductele din plastic prevazute cu picuratoare, prin care apa iese sub forma picaturilor, se intind de-a lungul randurilor de pomi; ofera posibilitatea administrarii unei cantitati precise de apa, folosind norme de irigare cu 20-30% mai mici fata de alte metode; au debite de 1-10 litri apa/h.

Acest sistem ofera posibilitatea ca o data cu apa de irigat sa se administreze si ingrasaminte in concentratii diferite.

Irigarea prin conducte perforate – conductele din material plastic sunt perforate, iar orificiile sunt protejate cu mansoane. Sunt amplasate la 30-40 cm deasupra solului pe un sistem de sustinere sau pot fi amplasate la 50-60 cm adancime, ceea ce permite dirijarea apei la nivelul radacinilor.

Taierile de formare si intretinere a coroanelor in plantatiile pomicole

Coroanele pomilor se diferentiaza intre ele prin volum si contur, prin numarul, vigoarea si orientarea spatiala a elementelor permanente – ramurile de schelet si nepermanente – ramurile de semischelet, cat si prin modul de taiere in formare si intretinere.

Cateva sfaturi generale pentru taierea pomilor fructiferi de care ar trebui sa tinem cont pentru asigurarea unui echilibru favorabil intre crestere si fructificare .

  • fiecare coroana trebuie sa aiba o structura permanenta, formata din ramuri principale
  • folosirea schemelor si tehnicilor de taiere in timpul formarii coroanelor depinde si de vigoarea si particularitatile de crestere si rodire ale soiului si ale fiecarui pom in parte;
  • prin taierile de formare trebuie temperata sau stimulata cresterea axului si a sarpantelor din coroana si grabita aparitia ramurilor de rod;
  • prin taieri trebuie provocate ramificari anticipate in scopul formarii mai devreme a structurii permanente a coroanei.

Dupa importanta lor, taierile pot fi: principale (se executa frecvent) reprezentate de taieri si schimbarea pozitiei ramurilor si secundare (care se executa mai rar).

Taierile principale ce se aplica pomilor fructiferi

Cele 3 operatiuni principale sunt considerate taieri nechirurgicale ce se bazeaza pe schimbarea pozitiei naturale a ramurilor in scopul cresterii si fructificarii . Acestea sunt : dresarea, inclinarea, arcuirea.

Dresarea ramurilor este operatia specifica pomilor tineri si consta in aducerea unei ramuri slabe cat mai aproape de verticala pentru a-i stimula cresterea si a se fortifica .

Dresarea ramurilor

Inclinarea ramurilor consta in schimbarea pozitiei naturale in sensul apropierii de orizontala sau chiar coborarea lor sub orizontala si fixarea cu agrafe sau legarea cu diferite materiale. Aceasta operatie are ca efect incetinirea ritmului de crestere, slabirea vigorii, garnisirea mai buna cu formatiuni de semischelet si de rod, urmata de favorizarea diferentierii mugurilor florali .

Inclinarea ramurilor

Arcuirea ramurilor este operatia prin care ramurile sunt conduse sub forma unui semicerc (cu varful in jos)pentru stimularea fructificarii. Se foloseste la pomii tineri cu ramuri vegetative viguroase care nu dau semne de rodire

Arcuirea ramurilor

Taierile sunt operatii de baza, care se aplica in perioada de repaus pentru normarea incarcaturii de rod si in perioada de vegetatie pentru corectarea incarcaturii si stimularea formarii mugurilor de rod. Taierile ce se aplica sunt : scurtarile, reductiile, suprimarile.

Scurtarea este operatia de taiere a unei portiuni din lungimea ramurilor anuale sau a unui lastar. Scurtarea poate fi: puternica, cand se inlatura 2/3 din lungimea ramurii; moderata, cand se inlatura 1/2; slaba, cand se inlatura 1/3 din lungimea ramurii .Pentru stimularea fructificarii ramurile viguroase se scurteaza mai putin, iar pentru revigorare ramurile slabe se scurteaza mai puternic .

Prin reductie se indeparteaza anumite portiuni mai mici sau mai mari din lungimea ramurilor multianuale si au drept scop reinnoirea semischeletului pentru pomii tineri sau mai tarziu cand se extind zonele degarnisite, se regenereaza formatiunile de rod.

Suprimarea – este operatia prin care ramurile si lastarii de pe trunchi sunt indepartate de la baza, de la nivelul inelului mai ingrosat din zona de ramificare. Se indeparteaza ramurile concurente si cele crescute in pozitii nedorite cu scopul imbunatatirii regimului de lumina si de aerisire a interiorului coroanei, de asemenea, se indeparteaza lastarii concurenti si cei lacomi crescuti in pozitii nedorite.

Taierile se pot clasifica dupa cum urmeaza : perioada de executie si scopul urmarit .

Dupa scopul urmarit, taierile pot fi :

– taieri de formare care se aplica in perioada de tinerete, urmarindu-se formarea coerenta a elementelor de schelet in concordanta cu sistemul de coroana dorit, pentru o fructificare precoce.

– taieri de rodire care se aplica pomilor in perioada de maturitate pentru o fructificare normala si au drept scop normarea incarcaturii de fructe.

– taieri de intretinere, care includ atat taierile de rodire cat si cele care vizeaza inlaturarea ramurilor rupte, bolnave, uscate, limitarea cresterii in inaltime si lateral a pomilor.

-taieri de reductie care se aplica pomilor neglijati, rau taiati.

-taieri de regenerare, ce se utilizeaza la pomii batrani pentru stimularea cresterilor vegetative, formarea lemnului de rod si mentinerea pomilor in productie inca o perioada de timp.

Dupa timpul de executie, taierile pot fi:

– taieri in uscat;

– taieri in verde.

In timpul formarii coroanelor, in practica pomicola se mai folosesc si unele operatii secundarepentru echilibrarea cresterii sarpantelor dintr-un etaj si a etajelor intre ele. Sunt interventii care se fac mai rar. Cele mai cunoscute sunt: decorticarea inelara, crestarea, incizia longitudinala, strangularea inelara,torsionarea, frangerea ramurilor si orbirea mugurilor.

Tipuri si forme de coroane

La infiintarea unei exploatatii pomicole comerciale sau familiale, alegerea coroanei constituie un element cheie pentru valorificarea potentialului de rodire al speciilor si soiurilor. De aceea, in tehnica formarii coroanelor se va tine seama de cateva principii generale si anume : pomii intra mai repede pe rod, daca in primii ani de la plantare se aplica operatiile de schimbare a pozitiei ramurilor, evitandu-se taierile; cand se formeaza coroanele trebuie realizat un echilibru intre ramurile aceluiasi etaj si intre ramurile de la baza pomului si cele dinspre varf; pentru fiecare specie in parte la formarea coroanelor se va tine seama de particularitatile lor specifice; in timpul formarii coroanelor se aplica operatii tehnice diferentiate pe etaje: la etajul de la baza incepe aplicarea taierilor de formare, iar in cele superioare se efectueaza operatii de schimbare a pozitiei ramurilor .

Tipurile si formele de coroane existente in cultura se pot clasifica dupa mai multe criterii. In functie de proiectia coroanei pe sol, se deosebesc:

coroane globuloase – intalnite in vechile plantatii clasice de mar, par si cires si in gospodariile populatiei;

coroane globuloase fara ax – intalnite in livezile mai tinere de cais, prun si piersic

coroane aplatizate – se preteaza pentru livezile intensive.

Dupa sistemul de cultura:

– pentru livezi clasice, cu volum mare;

– pentru livezi intensive, cu volum mediu, aplatizate sau globuloase;

– pentru livezi superintensive, cu volum redus;

– pentru livezi artistic palisate.

Dupa modul de formare, coroanele pot fi:

– cu ax central (piramidele, palmetele, cordoanele etc.)

– fara ax sau cu ax foarte scurt (vasul etc.)

In cultura, cele mai raspandite forme de coroane sunt urmatoarele:

piramida etajata ce prezinta un trunchi de 0,6-1 m si o coroana cu 3 etaje a cate 3-4 sarpante. Distanta dintre etaje este de 0,6-1,2 m. Fiecare sarpanta are 3-4 ramuri de ordinul II dispuse bilateral altern la distanta de 60-70 cm. Deasupra etajului al treilea, axul coroanei se suprima. Pomul are 2,5-4,5 m inaltime. Se preteaza pentru mar, par, gutui, prun, cires.

piramida etajata

-piramida neetajata (leader) –cu un trunchi de 60 cm inaltime si un ax cu 5-6 sarpante solitare, dispuse in spirala la o distanta de 30-40 cm una de alta. Pe primele sarpante de la baza se vor forma 3-4 subsarpante, iar pe masura ce ne apropiem de varf numarul acestora descreste

piramida neetajata

-piramida mixta –este o coroana folosita pentru pomii de vigoare mijlocie si mare, care formeaza un schelet viguros. Pomii astfel dirijati prezinta un trunchi de 0,8 m si un ax central pe care se formeaza un etaj de ramuri (ca la piramida etajata) si alte 3-4 sarpante solitare (ca la piramida neetajata). Fiecare sarpanta are 1-3 subsarpante, care descresc spre varf

piramida mixta

vasul ameliorat prezinta un trunchi de 0,6 m si o coroana cu un singur etaj format din 3 sarpante amplasate pe trunchi la 12-15 cm distanta. Fiecare sarpanta prezinta ramuri cu ramificatii de ordinul II dispuse bilateral altern. Se preteaza pentru piersic, cais, gutui, prun

palmeta etajata cu brate oblice are inaltimea trunchiului de 30-40 cm la piersic sau 50-70 cm la celelalte specii. Pe axul central se afla 3-4 perechi de sarpante distantate la 60-100 cm, orientate pe directia randului si dirijate la 45-600 fata de verticala. Pe sarpante sunt 2-3-4 subsarpante, conduse orizontal.

palmeta etajata cu brate oblice

Palmeta prezinta mai multe variante: palmeta etajata cu brate oblice, cu brate orizontale, neetajata, anticipata, palmeta liber aplatizata, palmeta simpla.

fusul tufa in varianta moderna este o coroana conica, destinata plantatiilor de mar cu densitate mare. Pomii au un ax central pe care sunt inserate in spirala 14-16 sarpante de vigoare mica.

fusul tufa 

fusul subtire are un trunchi de 40 cm si axul in zig-zag limitat deasupra unei ramuri orizontale, la 2,5-3 m. Pe ax sunt dispuse 4-5 sarpante la baza si 15-20 ramuri de semischelet, care dupa 3-4 ani de rodire se inlocuiesc. Coroana are diametrul 0,9-1,4 m la baza si 0,4-0,6 m spre varf. Se preteaza pentru mar altoit pe portaltoi de vigoare mica si s-a extins si la piersic, par, prun si visin.

fusul subtire

tufa-vas pomii sunt condusi ca tufa, fara trunchi, cu 5-6 sarpante prevazute cu 4-5 subsarpante scurte.

tufa-vas 

Intretinerea coroanelor la maturiate

Lucrarile de intretinere a coroanelor se aplica din primii ani de rodire si dureaza pana la batranete (declin). In perioada in care pomii sunt in plina maturitate se aplica taieri care vizeaza revitalizarea pomului, reinnoirea la nivel inalt a cresterilor anuale, asigurarea unui echilibru constant al pomilor exprimat prin productie si cresteri optime. Subsarpantele se mentin printr-o subordonare stricta asigurindu-se permanent distributia in spatiu si printr-o dispunere echilibrata a subsarpantelor pe sarpante. Prin taieri se corecteaza unele unghiuri ale sarpantelor fata de ax, pentru stabilirea unghiurilor la valorile optime. Sarpantele foarte viguroase se suprima sau scurteaza pentru a se asigura o armonizare de vigoare.

Taierile de intretinere urmaresc realizarea unei distributii uniforme a semischeletului pe sarpante si subsarpante; la unele coroane – fus subtire – se urmareste o distribuitie si pe ax, la altele – palmeta etajata cu brate oblice – o echilibrare a bratelor (cele mai viguroase trebuie sa fie la baza). Aceste tipuri de taiere de intretinere se aplica in functie de zona degarnisita a pomului, de intensitatea cresterilor si de reactia de raspuns a speciilor respective.

Taierile de intretinere sunt mai puternice la speciile cu fructe mari (mar, par, piersic, cais) si mai reduse la speciile cu fructe mici (cires si visin).

Alaturi de taierile care se fac la ramurile de schelet in perioada de rodire se aplica si taieri de fructificare.

Prin taieri de fructificare se urmareste realizarea unei repartizari uniforme a ramurilor de rod in coroana, asigurarea unui raport de 3:1, intre ramurile vegetative si de rod, intre ramurile de rod purtatoare sau nepurtatoare de rod, intre ramurile de 1 an si de 2 ani, intre mugurii vegetativi si cei de rod.

La mar si par nu se taie formatiunile de rod tinere (pintenii, tepusele, smicelele si nuielusele). Mladitele se scurteaza la 1-2 muguri de rod cand este necesara normarea rodului. Vetrele de rod care au rodit de 3-4 ori se taie deasupra unei tepuse sau pinten mai apropiat de baza.

La prun si cais ramurile buchet nu se taie.

La piersic ramurile mixte se raresc la 20-30 cm una de alta si se scurteaza cele ramase daca depasesc 30 cm la pomii in plina rodire sau 60 cm la pomii tineri. Se suprima 2/3 din numarul ramurilor fructifere din coroana.

La piersic taierea de rodire se aplica in fiecare an, fiind necesara inlocuirea lemnului care a rodit pentru aparitia noilor ramuri fructifere anuale.

Intretinerea coroanelor la declin

In perioada de declin a pomilor se aplica taieri de regenerare ce constau in scurtarea severa a sarpantelor, subsarpantelor, astfel incat in anii urmatori sa se poata obtine cresteri noi, care sa repuna pomul in conditia de a fructifica normal. Ranile mari se vor acoperi cu mastic sau cu vopsea de ulei. Dupa aceste taieri severe, se recomanda fertilizarea si irigarea pomilor in scopul stimularii cresterilor. Aceste lucrari se recomanda la speciile cu multi muguri dorminzi sau adventivi, precum si la speciile care nu dau scurgeri gomoase, iar dupa refacere mai fructifica 5-6 ani.

Ingrijirea recoltei de fructe

Combaterea bolilor si daunatorilor

Combaterea bolilor si daunatorilor este o veriga importanta din tehnologia intretinerii livezilor pe rod. Neglijarea tratamentelor impotriva acestora conduce la compromiterea productiei de fructe precum si a pomilor. Exista in tara, statii de prognoza si avertizare, care urmaresc aparitia bolilor si daunatorilor si avertizeaza pe baza buletinelor, transmise catre cultivatori momentele eficace de tratare, dar si pesticidele care trebuie folosite.

Dintre daunatorii cei mai frecvent intalniti sunt: paduchele din San José, viermele merelor si perelor, gargarita florilor de mar, viespea prunelor, iar dintre bolile intalnite in livezi amintim: rapanul la mar, monilioza la cais si visin, basicarea la piersic.

In ultimul timp se pune accent pe combaterea integrata a bolilor si daunatorilor. Aceasta presupune insa extinderea in cultura a soiurilor rezistente la boli si daunatori, folosirea mijloacelor de combatere biologica (insecticide biologice), fizico-mecanica (temperaturi ridicate, capcane luminoase etc.), masuri agrotehnice pentru reducerea rezervei biologice a microorganismelor daunatoare, aplicarea tratamentelor chimice numai la avertizare.

Un alt daunator al pomilor il reprezinta rozatoarele, iepurii si caprioarele. Impotriva rozatoarelor se face protectie individuala pomilor prin badijonari cu diferite substante. Contra iepurilor si caprioarelor, pomii se invelesc cu diverse materiale (hartie, plastic) si se badijoneaza cu substante.

Protectia impotriva calamitatilor naturale

Calamitatile ce survin uneori si cauzeaza pagube mari in livezi, uneori pana la pierderea totala a recoltei, sunt ingheturile si brumele tarzii de primavara, precum si grindina. Prin aplicarea unor mijloace de lupta specifice este posibila combaterea cu succes a efectelor negative ce le pot avea aceste fenomene. Aceste masuri de protectie preventiva ce se impun, sunt directe si indirecte si vor fi prezentate la fiecare caz in parte.

Combaterea ingheturilor si brumelor tarzii de primavara

Sunt periclitate de aceste fenomene in primul rand speciile care au repaus biologic scurt si infloresc timpuriu: cais, migdal, piersic, cires, visin, dar si speciile cu inflorire mai tarzie, ca: prunul, parul, marul sunt prejudiciate de temperaturile scazute de sub -0,50C.-20C, daca sunt surprinse in floare sau indata dupa legarea fructelor.

O metoda simpla, indirecta, consta in adunarea zapezii in jurul trunchiului, mentinand astfel o temperatura scazuta deasupra radacinilor si in jurul pomilor, ceea ce are ca efect intarzierea pornirii in vegetatie si sustragerea de la pericolul de inghet.

O alta metoda consta in stropirea cu lapte de var a ramurilor, deoarece pelicula formata pe ele, reflecta o parte din radiatiile solare si astfel pomii pornesc mai tarziu in vegetatie. De asemenea este recomandata folosirea substantelor inhibitoare de crestere.

Cele mai eficiente metode directe de combatere, se bazeaza pe utilizarea unor ecrane protectoare de fum sau de ceata artificiala si a unor mijloace de incalzire a aerului din livezi. Fumul si ceata sunt eficace pana la o temperatura de -3.-40C si pe timp linistit (fara vant). Actiunea trebuie declansata atunci cand temperatura aerului in coborare ajunge la 10C.

Efect bun are si udarea prin aspersiune in perioada de iminenta a inghetului.

Combaterea grindinei – se face cu ajutorul plaselor antigrindina sau cu proiectile antigrindina lansate de la sol ori din aer, la momentul indicat de statiile radar meteorologice.

Lucrarile de ingrijire a recoltei

Dupa lucrarile de normare prin taieri se fac lucrari de corectare a incarcaturii. Acestea sunt: raritul ramurilor de rod (in cazul in care sunt in exces), a florilor si respectiv a fructelor, prevenirea caderii rodului si folosirea regulatorilor de crestere.

Ramurile de rod in exces se elimina prin taieri sau suprimari.

Raritul fructelor se face pe cale manuala, mecanica si chimica. La raritul manual, se inlatura fructele mici, necrozate, astfel incat sa aiba distanta intre ele de aproximativ 15 cm. Raritul se poate executa, cand fructele au circa 1 cm sau in august.

Raritul mecanic se face cu ajutorul unor prajini cu cauciuc, cu scuturatoare, cu jeturi de apa.

Raritul chimic consta in folosirea diverselor substante ce se aplica in timpul infloritului distrugand stigmatul si polenul florilor deschise sau cu 2-3 saptamani dupa inflorit, pentru stimularea legarii si cresterea competitiei pentru hrana. Se aplica 1-2 stropiri/an.

Fenomenul caderii premature a fructelor se previne prin stropiri cu hormoni retardanti, prin stropiri, aplicandu-se inainte de recoltare cu circa o luna. Se intalneste mai ales in cazul speciilor de mar si de par.

Folosirea regulatorilor de crestere are drept scop reglarea hormonala a maturarii si imbunatatirii calitatii fructelor, de asemenea, se pot folosi si substantele bioactive pentru o mai buna legare a fructelor.